Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară față de procurorul Cristian Ovidiu Popescu, de la Caracal, cel care nu ar fi permis polițiștilor să pătrundă în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6:00, ancheta inspectorilor vizând exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

criminal dinca alexandra casa groazei

"Inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, se arată în informarea Inspecției Judiciare.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori a CSM propunerea de suspendare din funcţie a lui Popescu până la finalizarea procedurii disciplinare.

Potrivit Inspecției Judiciare, procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie, în imobilul lui Gheorghe Dincă, unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal.

Nicolae Alexe, fost adjunct IPJ Olt, a declarat că a propus procurorilor care se ocupau de dispariția Alexandrei, să intre în flagrant în casa lui Gheorghe Dincă, invocând prevederea care le permitea acest lucru, însă magistrații nu au fost de acord, deoarece nu erau siguri că victima e acolo.

Cristian Ovidiu Popescu este procurorul care nu le-a permis polițiștilor să intervină până la ora 6.00, deși aveau mandat încă de la ora 4.00. Ca un paradox, același procuror a fost premiat în anul 2010 de Laura Codruța Kovesi cu ocazia ”Zilei justiției”. Procurorul din Caracal a primit un premiu „pentru merite deosebite, în perioada 2009 – 2010, în activitatea profesională, rezultate din instrumentarea unui număr mare de cauze, un număr ridicat de rechizitorii, cauze complexe sau cu impact în comunitate”. Acum însă, aceste merite și acest profesionalism au lipsit cu desăvârșire. Și în joc era viața unei copile...