Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de extindere a terminalelor de sosiri și de plecări ale Aeroportului Internațional Craiova.

 aeroport craiova 12

 Contractul a fost câștigat prin prin licitație deschisă de către Eldiclau SRL, are prevăzută o durată de realizare de 20 de luni și o valoare de aproximativ 6.400.000 de euro, cu TVA.

„Putem spune că, din acest moment, intră în linie dreaptă o nouă investiție importantă a Consiliului Județean Dolj, vizând un obiectiv esențial pentru toată Oltenia. Câștigătoarea licitației, o societate din Craiova, și-a asumat ca, în mai puțin de doi ani, să definitiveze întregul demers, care presupune proiectarea, dar și construirea celor două corpuri de clădire prin care vom extinde actualele terminale de plecări și de sosiri de la Aeroportul Internațional Craiova", a declarat Ion Prioteasa.

Suprafața celor două terminale, de plecări, respectiv de sosiri, va crește cu circa 2.200 de metri pătrați. Conform președintelui CJ Dolj, lucrările vor aduce capacitatea aeroportului la 1.150.000 de pasageri anual, în ton cu prognozele care dau un trafic de 900.000 de călători pentru anul 2020. Pentru a susține acest flux, și parcarea va fi mărită , procedura de atribuire a lucrărilor pentru extindere fiind în stadiu avansat.

Pe termen lung, Prioteasa a menționat că este în lucru proiectul construirii unui nou termial: "În paralel, ne îndreptăm atenția și către ceea ce presupune evoluția aeroportului pe termen lung, sens în care, așa cum anunțam luna trecută, am preluat din domeniul public al statului un teren de peste 7 hectare și, totodată, se află în curs de elaborare documentația pentru construirea unui nou terminal, investiție inclusă în Master Planul General de Transport al României".