Giugea: “În Craiova, cel mai rapid mod de a te deplasa cu bicicleta este să pleci cu ea în spinare”

 Cosmin Coratu Nicolae Giugea Claudiu Meleandra

Deputatul PNL Nicolae Giugea și asociația „Clubul Sportiv Dau Pedală” au realizat un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spațiile publice.

Proiectul  impune dotarea cu structuri metalice, care să permită parcarea concomitentă a minim zece biciclete, cât și montarea pe perioada staționarii acestora a unor dispozitive antifurt. Parcările ar putea fi amplasate în zonele în care se află clădirile publice sau de utilitate publică, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și stațiile de cale ferată.

Nicolae Giugea, alături de Cosmin Corîţu și Claudiu Meleandră, membrii ai asociației “Dau Pedală” au susținut o conferința de presă în care s-a  discutat atât proiectul, cât și problemele cu care se confruntă bicicliștii craioveni.

În opinia lor, deși în Craiova exista piste de biciclete, acestea sunt realizată în bătaie de joc, pe lângă faptul că sunt prea înguste și pline de obstacole, acestea servesc și ca loc de parcare pentru o parte din șoferii craioveni.

În aceste condiții, deputatul Giugea a declarat că “Ar fi o onoare să o văd pe doamna Olguța Vasilescu mergând cu bicicleta pe pistele făcute de dumneaei!”

Reprezentații asociației își doresc să poată circula în siguranță, să  fie găsite soluțiile potrivite pentru problemele existente, de acea intenționează să solicite un studiu de trafic la nivel local.