Procurorul general Bogdan Licu a declarat, vineri, că va respecta decizia Curții de Apel Craiova, care i-a respins cererea de revizuire a adopției internaționale în cazul Sorinei, precizând că legea îl obliga să nu stea și să fie spectator la acest proces.

bogdan licu

"Nu comentăm hotărâri judecătorești. Știți că niciodată nu am comentat hotărârile judecătorești, este o hotărâre judecătorească definitivă, nu există cale de atac, va fi respectată. Rămâne acea ordonanță președințială care este, în acest moment, la Judecătoria Slatina, nu știu să se fi dat termen în acest caz. Nu am vrut nimic altceva decât să respect legea și să-mi fac datoria. Am luat la cunoștință din presă de acest caz, am analizat în zilele acelea de weekend și legea mă obliga să nu stau și să fiu spectator", a declarat, vineri, Bogdan Licu.

Reacția procurorului general vine după ce magistrații Curții de Apel Craiova au decis să respingă, joi, cererea procurorului general, Bogdan Licu, de revizuire a adopției internaționale, în cazul Sorinei, fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, care a fost crescută de un asistent maternal timp de mai bine de 5 ani și din casa căruia fata a fost luată cu mascații la începutul lunii iulie.

Astfel, decizia inițială, prin care s-a încuviințat adopția internațională a fetiței în vârstă de 8 ani rămâne valabilă. În acest dosar, decizia este definitivă.

Judecătoria Slatina decide în data de 15 iulie dacă Sorina, fetița din Baia de Aramă, care a fost adoptată de o familie de români stabiliți în SUA, poate părăsi țara împreună cu părinții adoptivi, au anunțat, vineri, reprezentanții instanței din județul Olt.

Vicepreședintele Judecătoriei Slatina, Petronela Stamatoiu, a transmis, vineri, că instanța a primit dosarul de la Tribunalul Olt și a fixat termen în data de 15 iulie.

„Prin sentința civilă nr. 330/2019 din 10.07.2019 pronunțată în dosarul 6333/225/2019 Tribunalul Olt a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Cauza a fost repartizată aleator la un complet specializat, de Minori și familie, care a stabilit termen la data de 15.07.2019”, a transmis Stamatoiu.

Judecătoria Slatina este a cincea instață chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.

Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.

Sursa Mediafax