Pe lângă împlinirea a 142 de ani de la declararea independenței, România celebrează Ziua Europei, precum și 74 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. 

RS697 IMG 3261 depunere coroane eso

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministrul român de externe în acel moment a susținut discursul care a rămas în istorie: "Suntem în stare de război cu turcii; legăturile noastre cu Înalta Poartă sunt rupte și când va fi ca pacea să se facă nu crez că un singur român va mai consimți ca România să reintre în pozițiunea ei de mai nainte, rău definită, hibridă și jignitoare atât intereselor României, cât și intereselor Turciei”. Era începutul șirului de evenimente prin care Principatul României își câștiga independența, teritorii și, ulterior, statutul de regat.

Aniversarea a 142 de ani de la acest moment istoric a avut loc în Craiova la Monumentul Independenței, în cadrul unei ceremonii militare. La manifestare au luat cuvântul prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa și primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Reprezentanții instituțiilor locale, județene precum și ai partidelor politice au depus apoi coroane la Monumentul Independenței.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor. De menționat este prezența atât a veteranilor din al Doilea Război Mondial, cât și a elevilor Colegiul Național Militar "Tudor Vladimirescu".

RS698 IMG 3228 veterani eso

RS696 IMG 3254 elevi colegiul militar eso

RS699 IMG 3148 purcarescu eso

RS695 IMG 3162 Prioteasa eso

RS700 IMG 3175 genoiu eso