Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Mica Unire, sărbătorită modest la Craiova
,27 ianuarie 2014,00:03 nr. afisari:3624

Unirea Principatelor Române s-a sărbătorit vineri şi la Craiova. Cei 155 ani de când s-a realizat Mica Unire au fost marcaţi în piaţa A.I.Cuza din Craiova. Ceremonia organizată a fost simplă, a început prin intonarea imnului naţional al României urmat de o slujbă religioasă ţinută în memoria eroilor patriei. Nu au lipsit discursurile oficialităţilor locale care şi-au exprimat gândurile cu privire la unitatea naţională.

Data de 24 ianuarie 1859 a rămas în conştiinţa românilor ca fiind primul pas spre unirea tuturor celor care vorbesc limba română,unire care a fost înfăptuită la 1 decembrie 1918.Unirea Principatelor Române poate fi considerată ca fiind unul dintre cele mai importante momente ale manifestării conştiinţei naţionale româneşti.
Marius Cristinel Deca, prefectul judeţului Dolj

Sunt bucuros şi onorat să mă adresez domniilor voastre astăzi când marcăm împlinirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti, un exemplu strălucit de maturitate politică,de înţelepciune, de profundă înţelegere a realităţilor acelor vremuri.Celebrând unirea ne afirmăm ataşamentul pentru valorile în jurul cărora s-a cristalizat ea, repere care ne-au călăuzit necontenit: solidaritatea, echitatea, aspiraţia către libertate şi suveranitate.
Au fost cuvintele lui Laurenţiu Ivanovici,vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj

Lia Olguţa Vasilescu a vrut să le reamintească cetăţenilor că Mica Unire a fost sărbătorită anticipat la Craiova.

Dragi craioveni, vreau să vă amintesc că, la Craiova, Hora Unirii a fost sărbătorită cu doi ani mai devreme de 1859. Mărturie stă celebra pictură pe pânză a lui Theodor Aman, care-i înfăţişa pe craioveni jucând Hora Unirii în 1857, la câţiva paşi de locul în care ne aflăm acum, în faţa Colegiului Naţional Carol I. Arătaţi cetăţenilor Craiovei mulţumire şi felicitările mele pentru sentimentele lor. Spuneţi-le că de acolo au ieşit cei dintâi bărbaţi care au lucrat pentru marea idee ce se realizează astăzi, transmitea A. I. Cuza delegaţiei de olteni prezente la Bucureşti, în 1859. Nicolae Iorga spunea şi el despre craioveni şi olteni că au făcut Unirea cu mult înainte de 1859, făcând referire la Unirea politică a lui Mihai Viteazu din mai 1600. Suntem români, suntem craioveni! Suntem mândri de acest lucru şi trebuie să arătăm că ştim să ne celebrăm eroii, să-i sărbătorim pe cei care au purtat cu cinste numele oraşului nostru şi l-au făcut cunoscut în întreaga ţară.
A precizat Lia Olguţa Vasilescu

Au fost depuse coroane de flori la statuia marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza din inima Băniei în memoria eroilor căzuţi pe câmpul de luptă. A urmat defilarea militară pe renumitul cântec „Treceţi batalioane române,Carpaţii”.

Craiovenii au fost prezenţi la manifestări într-un număr destul de mic şi au venit în centrul oraşului să dea mână cu mână în horă. S-au prins în horă şi componenţii Ansamblului Maria Tănase. Câţiva copilaşi ce fluturau cu bucurie steguleţele tricolore au luat şi ei parte la hora unirii. ”Cel mai mult mi-a plăcut fanfara şi când am dansat hora unirii”, a spus Mara Vlădoianu,elevă la  “Traian Demetrescu”.

Georgiana Roxana LEANA

------------------------------------

Unirea Principatelor Române, celebrată la Muzeul Olteniei

Fie că e înscrisă, fie că nu este înscrisă în calendarul oficial drept sărbătoare naţională, 24 ianuarie 1859 reprezintă un moment crucial al istoriei noastre: Unirea celor două Ţări Româneşti, primul pas ferm către ceea ce avea să se împlinească la 1 decembrie 1918: România Mare. 24 ianuarie 1859 a constituit încununarea unui vis şi biruinţa la capătul unei lupte, ziua decisivă care a făcut ca România să păşească pe calea progresului şi a democraţiei.

Cu prilejul acestui eveniment, Muzeul Olteniei din Craiova a organizat vineri, 24 ianuarie, o serie de manifestări cultural-educative. Elevi ai învăţământului primar, gimnazial şi chiar liceal s-au întrecut în a-şi testa cunoştinţele legate de marele eveniment istoric, care i-a marcat pe români. De asemenea, au demonstrat cât de pregătiţi sunt la capitolul istorie şi 90 de deţinuţi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Cetatea Banilor.

Muzeul Olteniei marchează acest eveniment printr-o serie de acţiuni cultural-educative.  La aceste manifestări participă elevi de la Şcoala Gimnazială <>, de la Colegiile Naţionale <> şi <> şi, de asemenea, 90 de deţinuţi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova. Aceste manifestări vor include prelegeri pe tema << Oltenia şi Unirea Principatelor >>, prin care vor fi prezentate evenimentele de interes local şi o serie de obiecte de patrimoniu existente în colecţia Muzeului Olteniei. Apoi, se vor vizita expoziţiile din cadrul Secţiei de Istorie- Arheologie.
Radu Gabriel Dumitrescu, coordonatorul Secţiei de Istorie- Arheologie

Concurs pentru liceeni

Liceeni de la Colegiul Naţional ,, Carol I’’ şi-au testat abilităţile de potenţiali istorici, în cadrul unui concurs, iar cei mai buni au fost răsplătiţi cu diplome şi felicitări.

Clasele de liceu ale Colegiului Naţional<< Carol I >>vor participa la un concurs cu tema <>. În cadrul acestui concurs se vor pune întrebări din evenimentul istoric. Pentru cei mai buni vom pregăti felicitări şi diplome.
A precizat Claudia Mihaela Suru, muzeograf- istorie modernă

Elevi de la «Mircea Eliade» au compus poezii, în cinstea evenimentului

Elevii de la Şcoala Gimnazială ,, Mircea Eliade’’ au pregătit un moment cu totul şi cu totul special. Aceştia au recitat propriile poezii, compuse chiar de ei, pe baza cunoştinţelor acumulate la ora de istorie.

Pentru mine, Unirea înseamnă prietenia dintre ţările care s-au unit şi bucurie. Ştiu că ambele ţări au ales acelaşi domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza.
Andrei –Ionuţ, elev la Şcoala Gimnazială ,, Mircea Eliade’’

Pentru mine, ziua de 24 ianuarie semnifică Unirea cea Mică a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. M-am pregătit pentru această zi cu o poezie, compusă chiar de mine.
A răspuns o altă elevă

«Ceea ce vedeţi acum este rezultatul unor activităţi pe parcursul a doi ani»

A fost un proces amplu. Am pornit de la unitatea de învăţare , de la limba română, unde am găsit un text care făcea referire la Cuza- Vodă şi am descoperit că îşi doresc să afle mai multe. Au urmat alte activităţi, respectiv vizionarea unor documentare istorice, au învăţat să-şi compună propriile poezii, au învăţat ce înseamnă Unirea. De-a lungul timpului, elevii mei au învăţat poezii, iar apoi a urmat momentul în care şi-au compus propriile poezii. Ceea ce vedeţi acum este rezultatul unor activităţi pe parcursul a doi ani.
Marlena Melinescu, profesor învăţământ primar, Şcoala Gimnazială ,, Mircea Eliade’’

Asineta GÎSCAN

 
Curs valutar BNR - 25-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj