Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Avans din prima de vacanţă la CEO. Şomaj tehnic la Jilţ
(V. I.) ,3 martie 2014,23:59 nr. afisari:8058

Prima de vacanţă va fi luată în tranşe la Complexul Energetic Oltenia. Decizia vine ca urmare a faptului că nu a fost încă aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2014.

Directoratul CE Oltenia a decis acordarea unui avans din prima de vacanţă pentru concediile de odihnă solicitate în perioada 01.01 - 30.06.2014. Prima tranşă va fi de 1.500 lei, după efectuarea a cel puţin 10 zile de concediu de odihnă, conform planificărilor aprobate cu respectarea HD nr.5/23.01.2014, în baza cererilor salariaţilor, în ordinea înregistrării acestora şi în limita sumelor repartizate fiecărei subunităţi de către conducerea societăţii. Această masură a fost luată ca urmare a faptului că BVC - 2014 nu este aprobat, iar în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2013, până la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru anul curent, operatorii economici pot efectua cheltuieli lunar, în limita a 1/12 din cheltuielile aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale anului precedent. Având în vedere decizia Directoratului prin care salariaţii care desfăşoară activitatea la program de zi vor efectua 8 zile din concediul de odihnă în perioada de întrerupere a activităţii, cu ocazia sărbătorilor de Paşte (19.04.2014 – 04.05.2014), marea majoritate a salariaţilor au posibilitatea de a încasa prima tranşă din prima de vacanţă, în prima jumătate a anului.
CEO

Pe de altă parte, angajaţii Carierei Jilţ Nord se află de ieri în şomaj tehnic pentru zece zile, la care se adaugă o zi de concediu de odihnă. Potrivit adevărul.ro, această măsură a fost luată ca urmare a blocării frontului de lucru din cauză că reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia nu au ajuns la o înţelegere cu proprietarii terenurilor.În perioada în care vor sta acasă, minerii vor primi 75% din salariu. Minerii de la Jilţ Nord vor intra în şomaj tehnic de luni. Aceştia vor primi 75 la sută din salariu. Ion Ruşeţ, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, speră că probleme vor fi soluţionate până la sfârşitul lunii martie.

 
Curs valutar BNR - 23-10-2017
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj