Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Planul de reorganizare al combinatului Oltchim, aprobat
Vera IONESCU ,24 aprilie 2015,00:04 nr. afisari:1636

Planul de reorganizare al Oltchim a fost aprobat, miercuri, de Tribunalul Vâlcea. Acest plan urmează să fie implementat în termen de 36 de luni de la aprobare.
Sindicaliştii salută această decizie, spunând însă că această hotărâre îi responsabilizează pe administratorii judiciari.

Este o decizie bună a judecătorului sindic de a aproba planul de reorganizare al combinatului vâlcean, cu cele două variante, fie vânzarea activului Oltchim SPV, fie conversia în părţi sociale a creanţelor Oltchim. Este o mare responsabilitate pentru administratorii judiciari, sincer cred că-şi vor da demisia, nu cred că vor fi în stare să ducă la bun sfârşit acest plan de reorganizare şi funcţionare al Oltchim.
A declarat, pentru AGERPRES, liderul sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu

Acesta mai spune însă că decizia de miercuri salvează de la faliment combinatul vâlcean, potrivit AGERPRES.
Oltchim Râmnicu Vâlcea se află de doi ani în insolvenţă, după ce fusese aproape de închidere în anul 2012.
Societatea are 2.300 de salariaţi şi a fost propus în mai multe rânduri pentru a fi privatizat, dar nici un investitor nu s-a prezentat la licitaţii.

 
Curs valutar BNR - 29-03-2017
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj